poezie crestina ortodoxa

 Veniţi creştini la rugăciune

Veniţi creştini la rugăciune,
În casa Domnului cel Sfînt!
Veniţi creştini, plecaţi genunchii
Şi fruntea voastră la pămînt!
Cînd clopotele încep să sune
În zori cu glasul lor duios;
Răsună-n undele lor tainic,
Chemarea Domnului Hristos.
Veniţi cei osteniţi la mine,
Cei osteniţi şi apăsaţi;
Odihna, pacea mea cea sfîntă
Şi mîngîiere să luaţi!
Răsună munţi, răsună dealuri,
Pămîntu-ntreg de glasul sfînt.
Se pleacă-n faţa lui natura,
Văzduhul tot cu nori şi vînt.
Dar omul singura făptură,
Împodobit cu chip ceresc,
Azi nu mai vrea să ia aminte
La glasul cel Dumnezeiesc.
Creştinii noştri din vechime,
Pe sub pămînt zideau altare.
Şi pe furiş, în miezul nopţii
Mergeau cu toţii la-nchinare.
Azi stau lăcaşurile sfinte
Pe înălţimi strălucitoare,
Dar cîţi creştini le calcă pragul
În zilele de sărbătoare?
Vai, masa Domnului e-ntinsă,
Dar cei poftiţi nu vin la ea;
Ei n-aud glasul lui cum strigă:
„Veniţi creştini la masa mea!”
Veniţi creştini la rugăciune,
În casa Domnului cel Sfînt!
Veniţi creştini, plecaţi genunchii
Şi fruntea voastră la pămînt!
Veniţi creştini, cu umilinţă
În faţa sfîntului altar!
Veniţi să dezbrăcăm păcatul
Şi să ne înoim în har!